startstiriharta site
 

Recorelarea si indexarea

Recorelarea şi indexarea pensiilor
corectarea, în limita fondurilor ce pot fi suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat, a inechităţilor existente între grupuri de pensionari înscrişi la pensie în perioade diferite;
protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor.
pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.

Indexarea pensiilor
Scopul indexării este acoperirea ratei inflaţiei (creşterea preţurilor de consum) cu până la 100%.
Prin acordarea în mod diferenţiat a indexării se urmăreşte atenuarea discrepanţelor dintre pensiile stabilite în ultima perioadă de aplicare a vechii legislaţii şi cele stabilite anterior anului 1999.

Recorelarea pensiilor
Scopul recorelării în reprezintă atenuarea decalajelor majore care există între pensii în funcţie de anul înscrierii la pensie.

Aceasta se efectuează în 6 etape pe parcursul anilor 2002-2004, în 2 etape pentru fiecare an (semestrial, în lunile ianuarie şi iulie).
Recorelarea reprezintă corectarea, în plus, a punctajului mediu anual al fiecărui pensionar (se acordă suplimentar un număr de puncte care, în ultimă instanţă, înseamnă bani: punctajul se înmulţeşte cu valoarea unui punct de pensie).
Stabilirea punctajului mediu anual pentru pensionarii ieşiţi la pensie înainte de 1 aprilie 2001 s-a efectuat prin împărţirea valoarii pensiei cuvenite sau aflate în plată la 31 martie 2001 (din care s-a scăzut contribuţia de asigurări de sănătate) la valoarea unui punct de pensie stabilită la 1 aprilie 2001.

Ţinta recorelării o reprezintă punctajul mediu estimat, pe care l-ar fi obţinut o persoană care în toată viaţa activă, respectiv 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi, ar fi realizat lună de lună salariul mediu.
Valoarea punctajului mediu estimat este de 1,15074 puncte pentru pensia pentru limită de vârstă cu vechime integrală (HG nr. 523/31.05.2001).

Stabilirea şi acordarea punctajului suplimentar
se stabileşte care este punctajul mediu anual al pensionarilor în funcţie de anul înscrierii la pensie;
punctajul mediu anual pentru fiecare an de ieşire la pensie se compară cu punctajul mediu estimat, diferenţa reprezentând punctajul suplimentar care se acordă fiecărei persoane, astfel încât, în anul 2004, pensia medie a pensionarilor înscrişi la pensie în acelaşi an să atingă pensia corespunzătoare punctajului mediu estimat;

S-a acordat prioritate pensionarilor cu venituri mici, care au primit în anul 2002 un procent de recorelare mai mare comparativ cu procentul acordat pensionarilor cu venituri mai mari, urmând ca proporţia să se modifice, astfel încât în luna iulie 2003 recorelarea să se realizeze în proporţie de 65%, iar până în anul 2004, toţi pensionarii a căror pensie se recorelează să primească întreaga recorelare.

Identificarea punctajului suplimentar de care beneficiază pensionarul: în anexa Hotărârii de Guvern care stabileşte recorelarea pentru semestrul respectiv, se caută anul înscrierii la pensie, iar pe coloană, în funcţie de punctajul rezultat din împărţirea pensiei cuvenite în luna decembrie 2001 la 1.885.856 lei, se poate afla punctajul suplimentar cuvenit pensionarului.

Beneficiarii recorelării:
pensionarii pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (cu vechime integrală) şi pensionarii beneficiari de pensie de urmaş, înscrişi la pensie înainte de 1999 al căror punctaj mediu anual este mai mic de 3 puncte şi pentru care se înregistrează cele mai mari decalaje.
pensionarii agricultori ale căror drepturi de pensie au fost stabilite anterior datei de 29 iulie 1992.

Recorelarea se aplică doar pensionarilor de până în 1999 pentru că până în acest an pensia medie a intrărilor din fiecare an este sub punctajul mediu estimat.

Pentru pensionarii din 1998 se aplică procesul de recorelare în 2003 deoarece pensia medie a celorlalte categorii de pensionari a atins pensia medie a pensionarilor din 1998 după primele două etape de recorelare.

Pensiile pensionarilor care nu au vechime integrală nu se recorelează deoarece în cazul acestor pensionari, raportul dintre pensia medie pentru vechime integrală şi cea pentru vechime incompletă nu s-a deteriorat, dimpotrivă, s-a menţinut, sau chiar s-a îmbunătăţit, datorită unor ridicări la nivelul pensiei minime, şi a indexărilor, şi a majorărilor nediferenţiate.

Efortul financiar necesar pentru recorelare de la bugetul de asigurări sociale de stat a fost estimat la 2.550 miliarde lei în anul 2002, 9.000 miliarde lei în anul 2003 şi 17.500 miliarde lei în anul 2004.

Efectul final al procesului de recorelare îl reprezintă asigurarea pentru pensionarii de limită de vârstă cu vechime integrală a unui raport pensie medie/salariu mediu brut de 44,03% în luna decembrie 2003.
   
Exemplu:
Prin aplicarea în mod simultan a proceselor de indexare trimestrială diferenţiată şi recorelare, efectul cumulat se măsoară în creşterea pensiei medie nete a persoanelor cu stagiu complet de cotizare de la 2.176.075 lei, în decembrie 2002, la 2.777.565 lei, în decembrie 2003 - o creştere cu 27,64%.

Recorelarea se aplică şi pensionarilor din agricultură pensionaţi înainte de 29 iulie 1992.

Created by Helios Design Helios Design