|
 |

Pensia anticipata
|
| Condiţii |
Pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, de către persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani.
|
| Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare |
Reducerea vârstelor-standard de pensionare (ani împliniţi) |
| |
|
| până la 1an |
0,50 |
| peste 1 an |
0,45 |
| peste 2 ani |
0,40 |
| peste 3 ani |
0,35 |
| peste 4 ani |
0,30 |
| peste 5 ani |
0,25 |
| peste 6 ani |
0,20 |
| peste 7 ani |
0,15 |
| peste 8 ani |
0,10 |
| între 9 şi 10 ani |
0,05 |
|
| La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute de lege: |
 |
a beneficiat sau beneficiază de pensie de invaliditate; |
 |
a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora; |
 |
a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
|
|
Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cele ale pensiei pentru limită de vârstă.
La împlinirea vârstelor-standard de pensionare prevăzute de lege, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.
|
| Acte necesare: |
| La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute de lege: |
 |
cerere-tip pentru înscrierea la pensie anticipată/anticipată parţială; |
 |
carnetul de muncă (original şi copie); |
 |
alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; |
| |
| Aceste acte vor cuprinde: |
 |
denumirea unităţii; |
 |
perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă, precum şi precizarea modului de încadrare, pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere; |
 |
menţionarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; |
 |
funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; |
 |
salariul tarifar de încadrare, precum şi alte drepturi ce se includ în acesta. |
| Actele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii şi semnătura celui care angajează sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii. |
|
 |
adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; |
 |
adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; |
 |
procură specială pentru mandatar, dacă este cazul; |
| |
| Procura specială urmează să fie emisă în următoarele condiţii: |
 |
Pentru cetăţenii străini cu domiciliul în străinătate, procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu, după cum urmează: |
| |
| |
 |
în cazul statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga procura este valabilă numai dacă este însoţită de apostila eliberată de către autoritatea competentă, potrivit legislaţiei naţionale a statului de la care emană documentul; |
 |
în cazul statelor cu care România are încheiate tratate sau convenţii de asistenţă juridică bilaterală în acest domeniu, procura este valabilă fără nici o altă formalitate. |
| |
|
 |
Pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, procura specială poate fi eliberată pe teritoriul statului de domiciliu în condiţiile prevăzute mai sus, precum şi de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României. |
 |
Atât pentru cetăţenii străini, cât şi pentru cetăţenii români este valabilă procura specială emisă de notarii publici de pe teritoriul României. |
 |
Procura specială trebuie să conţină următoarele elemente: |
| |
 |
numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul şi actul de identitate ale titularului dreptului la pensie (valabil la data eliberării procurii); |
 |
numele, prenumele, datele de identificare (actul de identitate, domiciliul, data şi locul naşterii) ale mandatarului; |
 |
obiectul mandatului (întocmirea dosarului de pensie, deschiderea contului curent personal, încasarea pensiei pentru plăţi curente şi restante, semnarea extrasului de cont); |
 |
precizarea că mandatarul are obligaţiile ce revin titularului, inclusiv cea de a anunţa în termen casei teritoriale de pensii orice schimbare intervenită în situaţia titularului, de natură să modifice sau să înceteze dreptul la pensie.
|
Procura specială care nu este emisă în limba română, precum şi apostila (când este cazul) vor fi traduse şi legalizate.
Procura specială este valabilă 18 luni.
|
|
|
 |
adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat;
|
| |
Adeverinţa din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat va fi prezentată după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare. Începerea plăţii drepturilor este condiţionată de prezentarea acestei adeverinţe.
|
 |
acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc.
|
În situaţia asiguraţilor care au depus cerere de pensionare, angajatorii acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a calităţii de membru cooperator, după caz, în vederea pensionării, decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
Drepturile de pensie anticipată sau de pensie anticipată parţială se acordă şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor, dacă cererea de pensionare a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată.
În cazul persoanelor angajate sau asimilate acestora (inclusiv şomerii), acordarea şi plata drepturilor de pensie anticipată sau de pensie anticipată parţială este condiţionată, în plus, şi de încetarea calităţii de asigurat. Această condiţie este necesar a fi îndeplinită şi de persoanele asigurate pe bază de contract de asigurări sociale.
În cazul persoanelor asigurate care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi a căror cerere de pensionare a fost depusă peste termenul prevăzut de lege, drepturile de pensie anticipată sau pensie anticipată parţială se acordă şi se plătesc de la data depunerii cererii, împreună cu actele doveditoare. Persoanele asigurate având calitatea de angajat sau asimilat acestuia (inclusiv şomerii) trebuie să facă şi dovada încetării calităţii de asigurat. |
|
|
|
|